Primul portal multietnic de evenimente

Tișa BeAv, ziua de doliu a evreilor

Tișa BeAv, ziua de doliu a evreilor

16

aug

Tișa BeAv sau ziua de 9 a lunii Av este punctul culminant al unei perioade de doliu care începe cu Șiva Asar BeTamuz sau 17 Tamuz. Șiva Asar BeTamuz a fost ziua când zidurile Ierusalimului au fost străpunse de către romani în anul 70 e.n., în timpul celui de-al doilea templu.

Rabinat.ro ne dezvăluie semnificaţia zilei de Tişa BeAv.

"Această zi este ea însăşi o zi de post, începând la răsăritul soarelui şi terminându-se la apus. După ce au pătruns, romanii au prădat şi distrus orasul timp de trei săptămâni până când în final, pe 9 Av, au dat foc Templului. De atunci, evreii au ţinut aceste trei săptămâni ca perioada de doliu în care nu se fac nunţi şi nu se ascultă muzica. Doliul se intensifică în timpul ultimelor 9 zile când evreii nu se tund, nu mănâncă carne şi nu beau vin (cu excepţia Șabatului), nu fac activităţi al căror singur scop este plăcerea (ca de exemplu înotul) şi nu poartă haine noi, proaspăt spălate.

Tișa BeAv sau 9 Av este considerată ziua de doliu şi de suferinţă a poporului evreu. Ziua are această semnificaţie în principal pentru că distrugerea ambelor Temple din Ierusalim a avut loc în această zi.

Templele erau centrul statului evreu. Nu erau numai un simbol al identităţii şi unităţii naţionale, erau punctul focal al legăturii cu Dumnezeu al Bnei Israel. Templul era locul unde se făceau toate ritualurile şi sacrificiile, locul unde preoţii (Kohanim) îşi desfăşurau serviciul către Dumnezeu şi locul unde toţi evreii se duceau de cel puţin trei ori pe an, de sărbătorile cele mari Pesah, Șavuout şi Sukkot. După cum spune tradiţia, spiritul lui Dumnezeu va coborî în Templu, în inima Israelului.

Distrugerea primului Templu de către Nabucodonosor, regele Babilonului, în 586 i.e.n. a inaugurat o perioadă de 70 de ani de exil în Babilon. Distrugerea de către romani a celui de-al doilea Templu în 70 e.n. a dus la exilul şi rătăcirea în care evreii se mai află şi astăzi. Se spune că toate suferinţele noastre începând de atunci sunt rezultatul acestui exil, şi după tradiţie, distanţa care există cum între Dumnezeu şi poporul evreu este rezultatul faptului că Templul nu mai exista. De atunci, evreii se roagă în fiecare zi pentru venirea lui Mesia, care să îi aducă pe toţi evreii înapoi în Israel, să reconstruiască Templul şi să le redea evreilor starea lor originală de apropiere de Dumnezeu. Tot ce a mai rămas din Templu este zidul exterior de vest, sau Kotel HaMaravi.

Kotel-ul este acum cel mai sfânt loc pentru iudaism, unde se adună milioane de oameni. Kotel-ul şi întregul Ierusalim au fost recapturate de Israel în Războiul de 6 Zile din 1967.

Şi alte calamitaţi au avut loc de Tișa BeAv. Rădăcina suferinţei este “Het Ha Meraglim,” sau păcatul spionilor, aşa cum este menţionat în Biblie, comis de evrei pe când se perindau prin deşert. După cum spune povestea, evreii au trimis spioni în Israel pentru a “face un tur de orizont.” Când s-au întors spionii, zece din cei doisprezece au spus că deşi ţară este extrem de roditoare, evreii nu vor putea să o cucerească pentru că locuitorii ei sunt prea puternici. Evreii au crezut acest raport şi au început să se plângă că au fost scoşi din Egipt. Pentru că nu au dovedit credinţa în Dumnezeu, Dumnezeu a hotărât că evreii vor colinda prin deşert încă patruzeci de ani şi nu vor intra în ţara decât atunci când o nouă generaţie se va fi născut. În conformitate cu tradiţia, noaptea aceea a fost Tișa BeAv. Dumnezeu a spus: pentru că în noaptea asta aţi plâns fără motiv, în viitor veţi avea motive să plângeţi în această noapte.

De asemenea, evreii au fost alungaţi din Anglia în 1290 de Tișa BeAv şi una dintre cele mai mari tragedii ale evreilor, expulzarea evreilor din Spania, a avut loc tot atunci. Multe atrocităţi ale naziştilor au fost înfăptuite de Tișa BeAv şi Franz Ferdinand, arhiducele de Austria, a fost asasinat în 1914 de Tișa BeAv, scânteia care a pornit primul război mondial şi a condus indirect la al doilea război mondial şi la ridicarea nazismului.

De aceea, rabinii au comemorat Tișa BeAv ca zi de post, a doua ca importanţa numai după Yom Kippur. Ziua serveşte nu numai la a comemora evenimentele care s-au întâmplat pe Tișa BeAv, dar este şi ziua oficială de doliu a poporului evreu pentru diferitele pogromuri şi dezastre care s-au abătut asupra noastră. Postul durează o zi întreagă, de seara până seara, începând de la apusul soarelui. Pe lângă postit, este interzis şi să se bea, să se facă baie, să se poarte pantofi de piele, să se folosească farduri sau să se întreţină relaţii sexuale.

Femeile însărcinate, mamele care alăptează şi persoanele grav bolnave nu trebuie să postească, ci să mănânce ceea ce au nevoie. Nu se obişnuieşte să saluţi prietenii pe stradă, să spui bună dimineaţă sau să trimiţi cadouri. Este un obicei că până la prânz de Tișa BeAv să nu se stea pe scaune de mărime normală, ci pe podea sau pe scăunele mici, şi să se doarmă într-o poziţie mai puţin confortabilă, de exemplu, fără perna.

Pentru că ziua este de doliu nu trebuie să se dea nici un fel de semne de bucurie. De fapt, Tefilin, accesoriile din piele care conţin pasaje din Biblie şi care se poartă în mod tradiţional în timpul serviciului de dimineaţă, se poartă acum în timpul celui de după-amiază. Purtarea acestora este considerată a fi un semn de bucurie şi deci nu pot fi purtate decât după-amiaza când se spune că doliul se domoleşte. Studiul Torei este de asemenea interzis, cu excepţia anumitor pasaje care sunt considerate deosebit de dureroase precum Iov şi Eyha (Lamentaţiile).

În seara de Tișa BeAv se ţine o masă specială, numită Seuda Mafseket (o masă de oprire). Se obişnuieşte să se mănânce ouă, o mâncare evreieasca tradiţionala pentru doliu în această perioadă. Masă nu este una veselă. În mod ideal, nu se mănâncă decât un singur fel de mâncare gătită, restul mesei constând din produse lactate, fructe şi legume.

În noaptea de Tișa BeAv, ne adunăm la sinagogă pentru a citi Eyha, cartea Lamentaţiilor, care, după cum spune tradiţia a fost scrisă de către profetul Ieremia imediat după distrugerea Templului. Cartea este o elegie plină de durere care deplânge distrugerea Templului, a Ierusalimului şi a poporului evreu. Cartea spune poveşti sfâşietoare despre femei care au fost obligate să mănânce corpurile copiilor lor morţi şi despre un Israel abandonat de toţi prietenii şi aliaţii săi, lăsat ca o văduvă pe marginea drumului. Ieremia petrecuse ani întregi rugându-i pe evrei să-şi îmbunătăţească comportamentul, avertinzandu-i ca Dumnezeu îi va pedepsi amarnic pentru abaterile lor. Aceştia nu au ascultat şi, în final, tot ce a putut face Ieremia a fost să deplângă pierderea. Cartea se citeşte pe o melodie tristă, de obicei fiecare capitol de către altă persoană. Se citeşte în timp ce congregaţia sta pe podea iar persoana care citeşte se afla în mijlocul lor.

În ziua următoare, la Sinagogă, congregaţia citeşte din Kinot. Kinot sunt elegii despre distrugerea Templului şi despre multe alte calamitaţi care s-au abătut asupra poporului evreu pe parcursul lungii noastre istorii. O kina foarte impresionantă face reflecţii asupra diferenţei dintre gloria poporului evreu la ieşirea din Egipt şi dureroasă lor mizerie atunci când au fost exilaţi din Ierusalim. Aceasta kina, cântată de către congregaţie, se termină cu speranţa bucuriei pe care o vom simţi la întoarcerea la Ierusalim. Recent a fost adăugată o kina în amintirea Holocaustului. În timpul acestei zile, mulţi evrei îşi petrec timpul reflectând asupra suferinţelor poporului lor. Un mod simplu de a face acest lucru este vizionarea unei casete video despre Holocaust, cum ar fi Lista lui Shindler.

Totuşi, exista o tradiţie care spune că Tișa BeAv va fi într-o zi transformată “Mi Yagon LeSimha,” din tristeţe în bucurie. În Talmud (cărţile evreieşti ale legilor rabinice,) această zi se numeşte Moed sau o sărbătoare cu bucurie. Tradiţia spune că Mesia se va naşte în această zi. Spiritul optimist se menţine pe tot parcursul zilei în timp ce îl rugăm pe Dumnezeu să ne readucă la felul cum erau lucrurile înainte. Acest spirit este cuprins în următoarea poveste, scrisă în Talmud.

Rabinul Gamliel, rabinul Elazer Ben Azariah, rabinul Yehoșua şi rabinul Akiva au mers la Ierusalim. Când au ajuns pe muntele Țofim, şi-au rupt hainele. Când au ajuns la muntele unde se afla Templul, au văzut o vulpe ieşind din încăperea în care erau păstrate cândva Tablele Legii, centrul şi partea cea mai sfântă a Templului. Au început să plângă, dar rabinul Akiva a început să râdă. L-au întrebat: De ce râzi? Şi el a spus: De ce plângeţi? Ei au răspuns: “Este scris despre acest loc: Şi străinul care se va apropia de acest loc va muri! Acum vulpile hălăduiesc în el – să nu plângem oare?” El a răspuns: “De asta râd. Biblia spune: Şi o să-i hem ca martori de încredere pe Uriah Cohen şi pe Zehariah Ben Yevarehiah.” Care este legătura între Uriah şi Zehariah? Uriah a trăit în timpul primului Templu şi Zehariah în timpul celui de-al doilea Templu. Scriptura a legat profeţia lui Zehariah de profeţia lui Uriah. S-a spus despre Uriah “Astfel, din cauza ta, Zionul va fi arăt a un ogor, Ierusalimul va pustiu şi muntele Templului va fi ca o pădure.” În Zeharia se spune: “Bărbaţi şi femei în vârstă vor mai sta încă pe străzile Ierusalimului.” Înainte să se împlinească profeţia lui Uriah, mă temeam că profeţia lui Zehariah nu se va împlini. Acum că ea s-a împlânţi, ştiu că profeţia lui Zehariah se va împlini şi ea. Şi ei au răspuns: Akiva, ne-ai adus alinare! Akiva, ne-ai adus alinare!

Șabatul care urmează după Tișa BeAv se numeşte Șabat Nahamu sau Șabatul consolării, care inaugurează o perioadă de consolare menită să aline durerea şi doliul prin care tocmai am trecut. Se citeşte o porţiune din Biblie care spune: “Consolaţi-vă, consolaţi-vă, voi, poporul Meu, va spune Dumnezeul vostru.”

NICI UN COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

loading