Primul portal multietnic de evenimente

Roma inedită

Miercuri, 10 august la ora 17 la sala Foaier a Muzeului Țăranului Român are loc lansarea cărţii Roma inedită.

Roma inedită

Roma inedită

În Roma laşi puţin din sufletul tău şi îi furi şi tu la rândul tău un pic din copleşitoarea ei măreţie. Nu ştii ce te impresionează mai tare: istoria pe care o simţi la fiecare pas, străduţele ascunse în care se înfiripă şi se desfac iubiri de când lumea sau liniştea pe care o vezi pe feţele oamenilor atunci când îşi savurează cafeaua. 

Rodica Fleşnariu Marinescu ne propune în noua sa carte să descoperim o altă Romă, una inedită pentru vizitatorul obişnuit. Iată ce spune despre cartea ei "Roma inedită este o carte de iubire pentru fragment şi pentru detalii ale orașului, mai puțin mărețe. O carte de iubire pentru o altfel de Roma, la fel de preţioasă şi de interesantă, dar diferită de cea grandioasă, monumentală şi eternă. O carte în care fotografiile-fragment îşi spun povestea în doar câteva fraze, însă concentrate în amintiri extrem de vii. O evocare personală şi sentimentală, concepută ca dialog afectiv între cuvânt şi fotografie.
Roma inedită este cartea-martor, care rămâne la capătul ciclului de expoziţii fotografice, pe care le-am dedicat de-a lungul anilor dialogului dintre România şi Italia."

Lansarea de carte Roma inedită / Roma inedita în ediţie bilingvă româno-italiană este scrisă de Rodica Fleşariu Marinescu şi tradusă în italiană de Gabriela Petre şi Lavinia Bassani
Cartea a apărut la editura Martor şi se bucură de o introducere făcută de Ioana Popescu. 

Lansarea are loc miercuri, 10 august la ora 17, sala Foaier. 


 


NICI UN COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

loading