Primul portal multietnic de evenimente

Analiză Smartree: Horeca, industrie ușoară, agricultură - cele trei industrii care aduc forță de muncă din Asia

Astăzi prezentăm câteva idei dintr-un studiu realizat de compania Smartree, care arată că fenomenul este în creștere și că, în ultimii ani, tot mai multe firme din sectoare cu deficit major de personal își pun problema aducerii de angajați din țări non-UE

Analiză Smartree: Horeca, industrie ușoară, agricultură - cele trei industrii care aduc forță de muncă din Asia

Analiză Smartree: Horeca, industrie ușoară, agricultură - cele trei industrii care aduc forță de muncă din Asia

Scriam zilele trecute despre articole din presă în care diferite companii spun că au angajat sau sunt în proces de recrutare de muncitori din diferite țări asiatice. A devenit viral în mediul online un material video realizat de echipa de la Recorder.ro cu doi nepalezi care lucrează în București.

Astăzi prezentăm câteva idei dintr-o analiză realizată de compania Smartree care arată că fenomenul este în creștere și că, în ultimii ani, tot mai multe firme din sectoare cu deficit major de personal își pun problema aducerii de angajați din țări non-UE. Concluzia pe care o putem trage citind analiza, dar și diferitele articole din presă pe tema forței de muncă din Asia este că cele mai interesate industrii sunt cele care plătesc salarii relativ mici, eventual cuplat cu program prelungit și/ sau muncă grea. Adică horeca, industria ușoară, agricultura.

Avantajele pentru companii sunt probabil destul de ușor de intuit, dezavantajele de asemenea.

Pentru noi ca societate un avantaj important în lumea de azi este că țările unde lucrează mulți străini se transformă treptat în centre multiculturale, cosmopolite, cu o serie largă de abilități noi, care pot contribui la progres.

“Fenomenul globalizării a încurajat migrația, dar și importul forței de muncă mai ieftine. Este o practică des întâlnită, valabilă atât în cazul unor țări mari precum Statele Unite ale Americii, unde populația latino-americană este preponderentă pe anumite sectoare de activitate, dar și în cazul țărilor mai mici, precum România. În 50 de ani, importul forței de muncă va deveni o necesitate, dublată și de evoluția demografică negativă la nivelul României. Totuși, problema imigrației este una extrem de sensibilă și politizată, mai ales în contextul actual, când anumite state își pun problema dacă în această cursă de a câștiga forță de muncă ieftină, pentru anumite joburi pe care populația locală le refuză, nu cumva riscă să-și piardă identitatea națională”, consideră Raluca Peneș, HR Coordinator Smartree.

Să revenim la dezavantaje, unele legate de integrare, altele de procedura propriu-zisă și, desigur, de costuri.

Cele legate de integrare sunt:

  • Diferențe culturale și de limbă
  • Integrarea într-o cultură complet nouă

Cele legate de bani și proceduri sunt:

  • Costuri mari legate de procedura de angajare internațională
  • Ciclu lung de angajare (cu alte cuvinte toată procedura durează mult – de la realizarea documentației la obținerea avizelor necesare de la instituțiile statului)

Să vedem practic care sunt etapele pe care trebuie să le parcurgă un angajator, conform Smartree:

  • obținerea avizului de angajare
  • obținerea unei vize de lungă ședere și a dreptului de locuire pe teritoriul României
  • eliberarea unui permis de ședere în scop de muncă/ de detașare
  • obținerea avizului de angajare (obținut de compania care angajează și care trebuie, printre altele, să nu aibă obligații către bugetul de stat)

În fine, este necesar ca numărul anual pe tipuri de lucrători nou-admiși pe piață forței de muncă să nu fi fost epuizat.

De ce ar veni cineva dintr-o țară asiatică în România? Păi probabil din aceleași motive pentru care pleacă românii în țările din vestul Europei.

Conform celor de la Smartree, pachetul de beneficii pentru un angajat străin poate include biletul de avion spre România, cazare comună, în unele cazuri transport asigurat de la locul de cazare la locul de muncă și bilet de avion spre țara de origine la o anumită perioadă de timp. Tot din categoria ”pot beneficia” mai fac parte facilități precum masă asigurată și bucătar specific regiunii de unde vin. Iar pentru a facilita acomodarea angajatorii pot asigura grupului un reprezentant care vorbește o limbă de circulație internațională. Adevărul este că limba română este destul de complicată.

Smartree este o companie înființată în anul 2000, lider în România pe piața serviciilor de outsourcing de salarizare și administrare de personal. Site-ul lor este aici: https://www.smartree.com/. 


NICI UN COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

loading