Primul portal multietnic de evenimente

Despre cercetașii polonezi în Moldova

În perioada 1-18 februarie 2018, vizitatorii Muzeului Național de Istorie a Moldovei din Chișinău vor putea afla mai multe despre cei peste 100 de ani de istorie ai cercetășiei poloneze în cadrul unei expoziții pregătite de Muzeul Cercetășiei din Varșovia

Despre cercetașii polonezi în Moldova

Despre cercetașii polonezi în Moldova

Expoziția acordă o atenție deosebită participării cercetașilor la evenimente importante pentru istoria și independența Poloniei. De asemenea, ea este un element al aniversării în anul 2018 a 100 de ani de la câștigarea independenței Poloniei. „Datorită accesului la colecțiile Muzeului Cercetășiei, Arhivei Naționale Digitale din Polonia sau ale Asociației Cercetașilor Tradiționali din România am intrat în posesia unor materiale și publicații unicat care prezintă pagini ale istoriei comune a cercetașilor”, spune Agnieszka Skieterska, directorul Institutului Polonez din București.

Prin intermediul expoziției putem afla, printre altele, despre includerea cercetașilor polonezi în legiuni, despre lupta lor în cadrul Rândurilor Cenușii sau despre influența educației cercetășești asupra generații întregi de tineri polonezi, la baza căreia se află valori precum patriotismul, tovărășia, prietenia, serviciul în folosul celorlalți, credința, munca, corectitudinea, libertatea și pacea.

„Prin intermediul acestei povești despre cercetășia poloneză și semnificația ei pentru Polonia începem în Moldova o serie de evenimente în contextul centenarului recuceririi independenței Poloniei, care a avut loc în noiembrie 1918. Atunci, după 123 de ani de anexări, de împărțiri ale teritoriilor poloneze între Rusia, Prusia și Austria, care le-au acaparat de trei ori și au încercat să-i priveze pe polonezi nu doar de patria lor, ci și de limba, tradițiile și cultura lor, țara a revenit pe harta Europei”, amintește doamna director Skieterska.  Aceasta a adăugat  și că aniversarea centenarului va fi încheiată simbolic cu o expoziție dedicată mareșalului Józef Piłsudski, renumit conducător și politician polonez, care va fi prezentată la Muzeul de Istorie a Moldovei în noiembrie 2018.

Expoziția poate fi vizitată la Muzeul Național de Istorie a Moldovei din Chișinău (str. 31 August 1989 nr. 121 A) de luni până joi și de sâmbătă până duminică între orele 10.00-17.00.

Mai multe informații despre muzeu pot fi găsite pe pagina www.nationalmuseum.md


NICI UN COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

loading