Primul portal multietnic de evenimente

British Documentary, ediția a VIII-a

Ediția cu numărul opt a proiectului British Documentary se va desfășura în fiecare zi de miercuri din perioada 7 februarie - 14 martie 2018 la Cinema Muzeul Țăranului (Studioul „Horia Bernea”).

British Documentary, ediția a VIII-a

British Documentary, ediția a VIII-a

Și de această dată, selecția „British Documentary” aduce în fața publicului cele mai bune documentare britanice din ultimii ani, reprezentative atât din punctul de vedere al conținutului, cât și al calității cinematografice, multe dintre filme având un palmares impresionant, care include premii și nominalizări în cadrul Festivalului de Film Documentar Grierson. Temele documentarelor sunt variate, pornind de la istorie, film, artă şi ajungând la probleme de factură etică și socială. 

British Documentary este unul dintre cele mai longevive și populare proiecte ale British Council, care a debutat în 2010, aducând în fața publicului din România cele mai bune documentare britanice în peste 15 orașe din țară. Pentru fiecare ediție au fost selectate cele mai bune documentare britanice contemporane, nominalizate sau câștigătoare ale premiilor oferite de Grierson Trust: British Documentary Awards, una dintre cele mai importante instituții de profil. Documentarele dezbat numeroase dileme contemporane, unele de-a dreptul controversate, fie în materie de activism, politică și societate, fie mass-media și alte teme de actualitate. 

Programul proiecțiilor:

7 FEBRUARIE 

19:00 - Mulțumesc pentru ploaie / Thank You for the Rain 
(r. Julia Dahr, 2017)

14 FEBRUARIE

19:00 - Versus: viața și filmele lui Ken Loach / Versus: the Life and Films of Ken Loach

21 FEBRUARIE

19:00 - Atacând diavolul / Attacking the Devil

28 FEBRUARIE 

19:00 - Copiii războiului din Gaza / Children of the Gaza War

7 MARTIE

19:00 - În spatele ușilor închise / Behind Closed Doors
20:00 - Deasupra lavoarului / Women in Sink

14 MARTIE 

19.00 - În mintea lui Einstein: enigma spațiului și a timpului / Inside Einstein's Mind: the Enigma of Space and Time
20.00 - Attenborough și dinozaurul gigantic / Attenborough and the Giant Dinosaur

Documentarele sunt subtitrate în limba română. Intrarea este liberă, iar accesul se face în limita locurilor disponibile.


NICI UN COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

loading